România – Feroe 3-1! Victorie după o campanie tristă!

Redactor:
Sergiu Petre
România - Feroe 3-1! Victorie după o campanie tristă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Tricolorii” au obținut o victorie fără strălucire în fața unui
adversar extrem de modest.

Cu un prim „unsprezece” inedit și pe o temperatură care a convenit
mai degrabă adversarilor, România a încheiat o campanie de
calificare ratată cu o victorie obținută în fața unei echipe de
amatori.

„Trebuie să spălăm rușinea din Serbia”, spuneau toți jucători
„naționalei” înaintea partidei de la Piatra Neamț. Dacă o izbândă
pe teren propriu în fața celei mai slabe echipe din grupă
răscumpără un 0-5 la Belgrad, atunci se pare că au reușit.

Elevii lui Răzvan Lucescu au dat piept cu o echipă care se apără
bine și extrem de disciplinată tactic, lucru care se putea intui de
altfel și din meciul „tineretului” de la Botoșani. Golul lui
Apostol, venit după niciun sfert de oră de la fluierul de debut, a
părut pentru câteva momente că poate descătușa „naționala”, astfel
că toată lumea aștepta un 2-0 sau un 3-0 după prima parte. Marica a
fost cel mai aproape de a împlini dorința tribunelor, cu o
„scăriță” care a trecut milimetric pe lângă poartă (15) și, apoi,
cu un șut scos excelent de veteranul Mikelsen (24), dar la pauză
avantajul a rămas unul minim.

Bucur a înscris din nou cu capul!

Asaltul „tricolorilor” la poarta feroezilor a continuat încă din
debutul celei de-a doua reprize, primele minute ale acestei
jumătăți neaducând însă nicio ocazie concretă în contul României,
ci doar faze de atac încheiate fără succes în „gura” porții.
Forcingul băieților lui Lucescu a dat roade abia în minutul 65,
când Marica l-a găsit cu o centrare de pe dreapta pe micuțul Gigel
Bucur, infiltrat excelent între masivii fundași feroezi, și
atacantul Timișoarei a reușit să-l bată pe Mikelsen cu capul din
câțiva metri.

Feroezi au părut că ne vor da emoții pe final, însă golul lui
Mazilu a adus izbăvirea. Una de moment pentru că reacțiile se vor
scrie în continuare pe marginea unei alte confruntări. Una care
contează. Cea de la Belgrad.

INFO

Dorin Goian a fost nevoit să părăsească prematur terenul după o
ciocnire cu un fotbalist feroez, în minutul 25, fiind înlocuit cu
George Galamaz

Comentariul Live-text
al partidei de la Piatra Neamț

Min. 90+2 Se termină partida, se termină
preliminariile. Am încheiat o campanie tristă, dar trebuie să
tragem învățămintele necesare.

Min. 90 Două minute de prelungire ale partidei.
Se termină preliminariile

Min. 88 GOOOOOL ROMÂNIA! An. Cristea driblează
pe partea stângă, pătrunde în careu, trage, Mikkelsen greșește și
Mazilu, abia intrat, profită, 3-1! Ne-a mai venit inima la loc.

Min. 83 INCREDIBIL! Gol Feroe! Ne apărăm sus la
o lovitură liberă a oaspeților de la 25 de metri, se centrează în
careu și Bo trimite pe lângă un Pantilimon surprins

Min. 82 Ultima schimbare și la noi, iese
Marica, intră Mazilu

Min. 81 La oaspeți, intră C. Iabobsen, iese
Benjaminsen

Min. 80 Ne pregătim de o victorie care nu mai
are nicio importanță

Min. 76 Iese Gigel Bucur, autorul celui de-al
doilea gol, intră Andrei Cristea

Min. 75 Marica are mingea la picior și…
ratează din 3 metri

Min. 73 Schimbare la Feroe. Iese R. Jacobsen,
intră Hansen

Min. 72 Suntem în jumătatea adversă, dar nu mai
avem coerență și nici resurse fizice

Min. 70 Schimbare la Feroe. Iese Holst, intră
Lokin

Min. 69 Feroe vrea golul de onoare, știe că a
pierdut partida, dar nu poate

Min. 67 Am fost aproape de 3-0, dar Mikkelsen a
boxat din 6 metri

Min. 65 GOOOOOL ROMÂNIA!
Marica a centrat de pe partea dreaptă, și Bucur a marcat cu capul,
fapt nepotrivit pentru statura lui

Min. 62 „Pescarii” din Feroe sunt mai atenți,
resping tot

Min. 60 Pasăm în jumătatea noastră, oaspeții au
scăpat de un nou asalt

Min. 58 Mara trimite puternic de la 18 m și
este din nou… corner

Min. 56 Varga încearcă singur și obține un nou
corner. Și această fază rămâne fără rezultat

Min. 55 Panin centrează, Marica deviază cu
capul, este corner

Min. 53 Nicolae Grigore primește cartonaș
galben după o intrare cu picioarele sus

Min. 51 Samuelsen primește cartonaș galben după
un fault la Apostol

Min. 50 Feroe în atac, dar un jucător al
oaspeților faultează în careul nostru

Min. 48 România pornește din nou atacurile
pentru a evita o eventuală surpriză neplăcută

Min. 46 Startul reprizei secunde

Min. 45+2 Finalul primei reprize. Puteam
conduce cu 2 sau 3-0, dar e bine și așa, mai sunt 45 de minute

Min. 45 Două minute de prelungire arătate de la
margine

Min. 43 Panin primește și el cartonaș
galben

Min. 41 Cartonaș galben pentru Borg

Min. 41 Rădoi încearcă și el poarta adversă,
dar fără succes

Min. 37 Marica se infiltrează pe centru, vrea
cu tot dinadinsul să marcheze

Min. 35 Corner pentru România, se bate scurt și
Feroe iese din apărare

Min. 34 Mai tot timpul, feroezii degajează
balonul din preajma propriului careu sau… chiar din careu

Min. 30 După o jumătate de oră, meciul s-a mai
liniștit, conducem cu 1-0

Min. 28 Cartonaș galben pentru Bo, Marica a
primit o palmă peste față

Min. 26 Tricolorii au posesie, plimbă mingea în
jumătatea feroeză, este corner

Min. 24 Iese Goian accidentat, intră
Galamaz

Min. 24 Marica trage din 8m… în portarul
advers

Min. 22 Varga șutează din marginea careului,
puțin pe lângă poartă

Min. 20 Bucur centrează în fața porții,
Mikkelsen prinde cu emoții

Min. 19 Goian se resimte după un atac al unui
adversar

Min. 17 Am deschis scorul și stăpânim complet
jocul

Min. 15 Marica a încercat o scăriță din poziția
din care a marcat Apostol, dar nu a băgat bine… șiretul, aut de
poartă

Min. 14 GOOOOL ROMÂNIA! Apostol preia, intră în
careu, trece de doi jucători și trimite la colțul scurt… 1-0!

Min. 12 Feroe a prins curaj, dar nu are
clarviziune în joc

Min. 10 Gigel Bucur trage în diagonală, mingea
trece pe lângă buturile adverse

Min. 9 Spectatorii sunt entuziasmați, „fac
valuri” în tribune

Min. 7 Din nou corner… Grigore șterge balonul
cu capul, aut de poartă pentru Feroe

Min. 5 Tricolorii au pus stăpânire pe joc,
feroezii nu prea știu cu mingea

Min. 4 Este corner, după o centrare a lui
Varga… Marica vrea să reia pe spate, dar oaspeții resping

Min. 3 Marica trage din voleu în careul advers
și doboară un jucător feroez, pe Gregersen

Min. 1 Arbitrul a fluierat startul partidei

Echipele de
start

ROMÂNIA: Pantilimon –
Panin, Rădoi, Goian, Raț – Mara, Apostol, Grigore, Varga – Bucur,
Marica

Rezerve: Tătărușanu,
Tibi Bălan, Neșu, Ad. Cristea, Galamaz, Mazilu, An.
Cristea

Insulele Feroe: Mikkelsen, Naes, Danielsen, Gregersen,
Bo, Jacobsen, Benjaminsen, Samuelsen, Borg, Olsen, Holst

Rezerve: Lokin, Eliasen, Jakobsen, Petersen, Joensen, Davidsen,
Hansen


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×